Mai marii romanilor sunt printre putinii politicieni ai lumii care nu stiu descalci problemele unora dintre etnicii acestei tari. Sau nu vor. Fie din indiferenta, fie din comoditate trec pe langa vietile acestor semeni cu nepasare, venind cu tot felul de argumente. Voalat sau nu, isi aduc aminte de ei doar in campaniile electorale cand mizeaza pe votul consistent, pe prezenta lor masiva, conditionata de promisiuni, ori macar de cate-o plasa cu mancare. Alesii romanilor nu sunt nepasatori fata de numarul si existenta lor atunci cand isi fac calculele, pretandu-se chiar la a-i transporta la sectiile de vor, de a le sta alaturi celor care nu stiu scrie si citi pentru a le arata unde sa puna stampila. Odata implinita misiunea, subiectul devine inchis, respectiva masa de oameni ajunge din nou o paria, iar perspectivele acestor fiinte devin ingrijoratoare atat pentru ei insisi cat si pentru noi. Nepasarea guvernantilor de a face ceva major pentru ei se rasfange tot mai acut asupra omului de rand. Cetateanul care-si vede de treburile cotidiene este tot mai des agasat de femeile cu plozi in brate care cersesc bani, sau mancare. Stilul tot mai agresiv al acestora de a te convinge sa le oferi din putinul tau si numarul tot mai mare pe metru patrat nu este altceva decat dovada ponderii tot mai ridicate a acestora in randul populatiei. Oricum, natalitatea etnicilor mai tuciurii este aproape exponentiala, familiile acestora devenind foarte numeroase, nu e de mirare ca mor si ei de foame, avand nevoie de mult mai multa mancare. Sunt multi si flamanzi. Si e si criza. Dar evident, stim, ei se rezuma la a intinde mana. In ritmul galopant al evolutiei demografice, in scurt timp, numarul albilor din Romania va fi inghitit de cel al etnicilor tuciurii. Vom ajunge, daca continuam asa, ca o mana de oameni sa dam paine celor multi care nu muncesc. Nimeni nu are nimic cu aceste fiinte, care-si au povestile si poate dramele lor. Din contra. Problema este ca vreme de peste 20 de ani, cei care s-au aflat la carma tarii au facut prea putin pentru ei. Prea putin pentru educatia, sanatatea si sansele lor de angajare. Este obligatoriu sa ne uitam in ograda altor tari europene sa vedem cum au abordat astfel de chestiuni pentru ca vietile lor si implicit ale membrilor intregii comunitati pot fi schimbate. Cati bani s-au investit si cate persoane din randul acestor conationali ai nostri au avut acces la informatia referitoare la planning? Chiar daca au fost incercari de a-i lamuri si de a le schimba mentalitatile cu privire la procreere, acestea au ramas tentative firave, lucrurile neluand o turnura decisiva. Ori, daca ai nostri guvernanti vor face urechea suta la problemele iscate in jurul etnicilor, respectiv daca vor continua sa ignore aceste aspecte si nu se vor impune, vom fi curand mult mai aspru sanctionati de europenii care au stiut sa gaseasca solutii pentru fratii lor. Ce nu doar din patru-n patru ani le sunt frati.
